Atenția pe care o acorzi gândurilor și activitățile cu care îți ocupi timpul, îți influențează modul de gândire.

Dacă vrei să te dezvolți, primul pas este să elimini mentalitatea care te ține pe loc.

Adevărul este că mentalitatea care ne blochează pornește de la convingerile pe care le avem despre noi și despre lume în general.

Iată care sunt cele mai întâlnite 3 lucruri sau moduri de gândire care te țin pe loc și nu te lasă să te dezvolți.

3 Lucruri care te țin pe loc și nu te lasă să te dezvolți.
eBook dezvoltare personala
1. Crezi că lumea îți datorează ceva

Majoritatea dintre noi avem tendința să credem că lumea aceasta ne datorează ceva.

Această convingere despre lume vine pentru că undeva în adâncul sufletului nostru vrem ca lumea să fie corectă.

Vrem să credem că dacă punem pe listă suficiente fapte bune, ni se vor întâmpla destul de multe lucruri bune.

Lumea nu îți datorează nimic.

Asumă-ți alegerile pe care le-ai făcut în Viață.

Iar dacă te simți neîndeptățit/ă, poți să schimbi oricând direcția.

Tu poți să construiești oricând o Viață mai bună.

2. Te concentrezi pe ceea ce Tu NU ai.

Dacă te gândești mai tot timpul la casele vecinului, mașina colegului, vacanțele șefului, ce haine poartă colega, etc te concentrezi pe lucrurile altor oameni.

Concentrarea pe lucrurile care nu îți aparțin, îți generează sentimente și emoții negative care îți blochează gândirea și perspectiva către noi oportunități.

Practic, există riscul ca oportunitățile să treacă pe lângă tine și tu nici să nu le observi, deoarece mintea este ocupată cu lucrurile celorlalți.

Cel mai bine ar fi să te concentrezi pe acțiunile pe care le poți începe chiar de azi pentru a crea lucrurile pe care ți le dorești.

ebook busola sanatatii
3. Te compari cu alte persoane

O mentalitate greșită este aceea de a te compara și de a-ți analiza evoluția în funcție de a celorlalți.

Nu te compara cu alte persoane, fiecare are ritmul său, capacitatea sa de înțelegere și resursele proprii.

Singura persoană cu care ar trebui să te compari ești TU, cea de ieri.

Atunci când, îți măsori evoluția și te compari cu tine, îți crești valoarea.

Așadar,

Aceste 3 lucruri sunt obiceiuri mentale care nu te lasă să te dezvolți și pe care le-ai dobândit în mod involuntar.

Vestea bună este că aceste obiceiuri pot fi eliminate.

În loc să te gândești la lucrurile pe care nu le ai, mai bine concentrează-te pe aspectele pozitive din Viața Ta: sănătatea, familia, copiii, soțul, hobby-urile, etc.

În loc să te compari cu ceilalți, concentrează-te asupra creșterii tale personale și a modului în care ți-ai îmbunătățit viața în ultimii 2-3 ani.

Și nu în ultimul rând, concentrează-te pe construirea Vieții pe care TU ți-o dorești.

Concluzie

Indiferent de mentalitatea pe care o ai acum, întotdeauna există loc pentru îmbunătățire.

Este vorba de alegerile pe care le iei, de exercițiile pe care le faci și de modul în care alegi să îți trăiești Viața.

Dacă vrei să construiești o mentalitate puternică, cartea Busola Sănătății te ghidează pas cu pas să îți activezi resursele interioare pentru a construi Viața pe care ți-o dorești.

Pe curând,

Magda