Recunoștința ne-a intrat în reflex și este deja un automatism pentru cei mai mulți dintre noi.
În mod sigur, obișnuiești să mulțumești părinților, bunicilor, soțului, bonei, educatoarei, curierului, vânzătorului, medicului, etc.
Acest răspuns este deja un automatism pe care l-ai format de-alungul timpului, însă recunoștința poate fi folosită și într-un mod conștient și intenționat.
În acest articol vreau să îți arăt că recunoștința te ajută să recâștigi echilibrul interior și să ai o stare generală de bine.
Ce este Recunoștința
Recunoștința este mulțumirea pe care o arăți față de persoana care ți-a făcut un bine, un serviciu, ți-a oferit din timpul său, te-a ajutat cu un sfat sau cu o vorbă bună.
Atunci când mulțumești îți arăți aprecierea față de persoana care te-a ajutat.
Cicero a spus că recunoștința ”nu este doar cea mai mare, ci și mama tuturor celorlalte virtuți rămase.”
Recunoștința este puternic influențață de cultură, istorie și de mediul în care trăiești și te dezvolți.
Recunoștința face parte din natura umană, biologic este încorporată în structura creierului și în ADN.
Majoritatea studiilor definesc recunoștința ca o experiență emoțională.
Recunoștința este o emoție, un sentiment moral, un răspuns de a face față, o abilitate și o atitudine. Este totul dintre acestea și multe altele.
robert emmons și cheryl crumpler
Pentru mine, recunoștința este o resursă de energie și sănătate.
Așa am ajuns eu să practic recunoștința. În perioadele dificile din viața mea, am căutat o metodă care să mă ajute să îmi păstrez echilibrul, energia și sănătatea.
Deși, la început, am privit această practică cu îndoială, acum îți spun cu toată încrederea că recunoștința este un instrument foarte valoros.
Uite, de ce!
Beneficiile Recunoștinței pentru Sănătate
🔸 Reduci stresul și scazi șansele să ajungi în burnout.
🔸 Crești rezistența și imunitatea organismului.
🔸 Ai mai multă satisfacție și bucurie în viața de zi cu zi.
🔸 Nu mai ești concentrat/ă doar pe partea materială.
🔸 Dezvolți răbdarea și înțelepciunea.
🔸 Dezvolți Gândirea Pozitivă.
🔸 Îmbunătățești sănătatea mentală și emoțională.
Activarea Recunoștinței
De cele mai multe ori recunoștința se activează în mod automat, atunci când ai pierdut ceva pentru o perioadă scurtă de timp.
De exemplu, atunci când ai avut o durere de cap, te-a durut un dinte sau ai răcit și nu ai mai putut să faci lucrurile pe care le făceai de obicei.
În momentele în care nu te simți deloc bine, îți dorești să recâștigi energia, starea generală de bine și echilibrul interior.
Imediat ce ai revenit la parametrii normali, te bucuri și ești recunoscătoare pe moment, după care îți vezi activitățile tale obișnuite.
Însă, ce ar fi dacă te-ai bucura și ai mulțumi pentru sănătate în fiecare zi?
Recunoștința poate fi activată în mod conștient și intenționat, atunci când vrei să realizezi o schimbare în bine în viața ta.
Practicarea Recunoștinței
Când practici în mod conștient recunoștința și te bucuri sincer de lucrurile și de oamenii din viața ta îți menții un echilibru în viața de zi cu zi.
Așadar, poți practica recunoștința în orice moment al zilei.
Alege un moment din zi, în care știi că nu există factori perturbatori și te poți bucura în liniște de momentul tău de recunoștință.
O practică constantă a recunoștinței te va ajuta să te dezvolți la nivel mental și emoțional, dar și să transmiți o stare generală de bine în organism.
Începe chiar acum să îți aduci recunoștința!
Gândește-te la 3 lucruri care te-au mulțumit azi.
Scrie sau rostește cu glas tare cele 3 motive de recunoștință.
Poți păstra un Jurnal al Recunoștinței într-un caiet, pe calculator sau o aplicație pe telefon.
Pe lângă micile bucurii ale vieții îți poți nota în jurnal și realizările tale de până acum.
Ai muncit mult pentru ceea ce ai în momentul de față.
De ce să nu te bucuri chiar acum de realizările tale?
Motive de recunoștință
- Te simți bine, ai sănătate și vitalitate.
- Ai familie, prieteni, relații, parteneri de afaceri, etc.
- Ai apă caldă, apă rece, căldură, gaze, lumină, etc.
- Practici un sport, ai un hobby sau o pasiune.
- Vezi un răsărit de soare, un apus, un curcubeu, o cascadă, etc.
- Asculți o pasăre care te încântă cu trilurile ei.
- Ai un venit, casă, mașină, etc.
- Ai mai mult timp liber.
Simplul fapt că ești în Viață și citești chiar acum acest articol, că ai acces la informație și tehnologie este un motiv de recunoștință.
Motivele pentru care să îți aduci recunoștința sunt infinite, iar beneficiile pe care ți le aduce această practică simplă nu sunt deloc de neglijat.
Concluzie
Recunoștința este cea mai simplă și eficientă metodă prin care poți să crești în mod natural și sănătos energia organismului.
Practică în mod constant recunoștința și îți va fi mult mai ușor să faci față dificultăților de zi cu zi.
Recunoștința este o resursă de Energie și Sănătate în călătoria TA pentru o Viață mai bună.
Pe curând,
Magda