Primăvara este o perioadă ideală pentru întărirea imunității, date fiind varietatea de zarzavaturi specifice anotimpului.

În acest articol îți arăt 7 alimente care te ajută să îți crești imunitatea în această perioadă în care organismul se adaptează la noile temperaturi.

7 Alimente pentru o imunitate puternică primăvara
1.Usturoiul

Usturoiul este folosit din antichitate, atât la gătit, cât și în susținerea sistemului imunitar, prevenirea bolilor de inimă și ameliorarea infecțiilor provocate de virusuri și bacterii.

Usturoiul este cunoscut în special datorită efectului său de reducere a nivelului de colesterol.

Dacă este consumat pe termen lung, usturoiul poate reduce semnificativ nivelul de colesterol LDL (numit și „colesterolul rău”), în timp ce nivelul de colesterol bun-HDL crește pe durata efectuării de cure cu usturoi.

Cercetătorii au tras concluzia că acest efect poate fi atribuit unui compus din usturoi numit alicina, un ulei volatil sulfuros.

usturoiul, antibiotic natural
Usturoiul, antibiotic natural

Usturoiul crud este unul dintre cele mai bune antibiotice naturale și ajută în prevenirea răcelilor comune și previne bolile gastrointestinale.

Alicina din usturoi oprește creșterea și înmulțirea bacteriilor, ciupercilor și stimulează fluxul de enzime digestive.

Usturoiul este cunoscut și pentru faptul că ajută la vindecarea paraziților intestinali( este recomandat și copiilor înainte de intrarea în colectivitate).

Acționează ca un antibiotic natural, fără avea însă efecte secundare și fără a distruge bacteriile sănătoase.

Studiile arată că usturoiul contribuie la modularea tensiunii arteriale și este recomandat în cantități mici celor cu tensiune arterială scăzută.

Cu toate că beneficiile usturoiului sunt recunoscute și apreciate din cele mai vechi timpuri, nu la toți ne place gustul sau mirosul acestuia.

Să mănânci o căpățână de usturoi pe zi poate deveni o adevărată provocare culinară.

Și vestea bună este că te poți bucura de beneficiile suplimentelor pe bază de usturoi sub formă de capsule gelatinoase care nu au gustul și mirosul acestuia.

2.Ceapa verde/uscată

Ceapa conține diverse vitamine, minerale și compuși puternici ai plantelor, care s-a dovedit că au multiple beneficii asupra sănătății.

Ceapa este bogată în compuși ai sulfului și în quercitina, un antioxidant foarte eficient pentru creșterea imunității și pentru prevenirea cancerului.

Această legumă conține vitamina C, un nutrient implicat în susținerea imunității, repararea țesuturilor și absorbția fierului.

Vitamina C acționează ca un puternic antioxidant natural protejând celulele organismului împotriva daunelor provocate de radicalii liberi.

Știai că?

Poți preveni usturimea ochilor dacă tai ceapa pe jumătate și o lași câteva minute într-un bol cu apă rece înainte de a o toca.

ebook nutritie pentru femei
3.Loboda

Loboda este un diuretic excelent, deoarece favorizează urinarea și eliminarea toxinelor din organism.

Vitamina C prezentă în concentrație foarte mare susține sistemul imunitar, precum și regenerarea celulară, iar vitamina K favorizează fixarea calciului în organism.

alimente pentru o imunitate puternică
alimente pentru o imunitate puternică

Azi am gătit o ciorbă de lobodă cu țelină, morcovi, ceapă verde, ardei roșu și pătrunjel. În loc de borș am stors jumătate de lămâie.

Deși îmi place loboda doar în ciorbă, substanțele nutritive ale acesteia sunt mult mai puternice, dacă aceasta este consumată în stare crudă (salate).

Știai că?

Loboda consumată în stare crudă întrece kiwi și lămâia prin conținutul ridicat de vitamina C.

4.Spanacul

Spanacul crește vitalitatea, combate oboseala și îmbunătățește calitatea sângelui datorită conținutului bogat de vitamine și minerale.

Pe lângă beneficiile pentru imunitate și de prevenire a răcelilor, acesta mai are și alte beneficii importante pentru sănătate.

🔸 Îmbunătățeste vederea.

Conform unor cercetări realizate la Universitatea Cambridge, spanacul este o sursă bogată de beta-caroten, luteină și zeaxantina, toate acestea fiind benefice pentru vedere.

Beta-carotenul din spanacul crud ajută la menținerea sănătății oculare și poate preveni deficiențele de vitamina A (mâncărimi ale ochilor sau uscăciunea ochilor).

🔸 Previne tulburările neurologice.

Mai multe componente ale acestei legume, precum potasiul, acidul folic și diversi antioxidanți, sunt cunoscute pentru că oferă multiple beneficii neurologice persoanelor care mănâncă această legumă în mod regulat.

Potasiul este, de asemenea, o parte integrantă a sănătății creierului și a fost legat de creșterea fluxului de sânge către creier, dar și de menținerea puterii de concentrare și a altor activități neuronale.

🔸 Echilibrează tensiunea arterială.

Spanacul are un conținut ridicat de potasiu și un continut redus de sodiu. Această combinație este benefică pentru persoanele cu tensiune arterială mărită întrucât potasiul scade tensiunea arterială, iar sodiul o mărește.

🔸 Accelerează metabolismul.

Spanacul este folosit în curele pentru pierderea kilogramelor în plus.

Proteinele din spanac sunt transformate foarte repede de către enzime în aminoacizi, în acest fel, metabolismul este pus în mișcare.

🔸 Ajută sistemul digestiv.

Spanacul are capacitatea de a proteja membrana stomacului, scăzând astfel riscul de apariție a gastritei sau a ulcerului.

alimente pentru o imunitate puternică
Metode de preparare

👉 Frunzele de spanac pot fi consumate în stare proaspătă, sub formă de salată sau în sandvișuri.

👉 Mâncare gătită. Ideal ar fi să mănânci spanacul imediat după preparare.

Mie îmi place foarte mult spanacul cu ouă ochiuri și mult timp nu am știut că acesta nu se reîncălzește.

Da, ai citit bine! Spanacul gătit NU se reîncălzește.

Pe lângă conținutul de vitamine și minerale, spanacul este un aliment cu un procent ridicat de nitrați, care în momentul reîncălzirii se transformă în nitriți, substanțe cu potențial cancerigen pentru corpul uman.

Așadar, cel mai indicat ar fi să mănânci o mâncare de spanac imediat după ce a fost făcută, iar dacă o mănânci a doua zi să o servești rece.

5.Ardeiul gras

Ardeiul gras este extrem de bogat în vitamina C și ajută la întărirea sistemului imunitar, iar prin conținutul de vitamine B ajută la metabolizarea alimentelor.

În cazul persoanelor cu probleme cardiovasculare este recomandată introducerea ardeiului gras în alimentaţie.

Prin conținutul unei substanțe numită capsaicină care are un efect benefic asupra organismului, ardeiul gras reduce colesterolul rău –LDL.

Ardeiul gras conține și licopen, un carotenoid al carui consum scade riscul apariției bolilor.

Ardeiul gras este contraindicat femeilor însărcinate dacă este consumat în cantități foarte mari, deoarece substanțele active pot cauza contracții uterine.

Opt In Image
Newsletter GRATUIT

Abonează-te și începe chiar acum călătoria Ta pentru mai multă Energie și Sănătate cu o Metodă simplă în 3 Pași!

6.BROCCOLI

Broccoli conține vitamine, antioxidanți și fibre, care îl fac una dintre cele mai sănătoase legume pe care chiar trebuie să o consumi.

Se poate consuma zilnic, în cazul unei răceli. Datorită cantității mari de vitamina C, va scurta efectele răcelii și va întări sistemul imunitar.

Pentru a menține toate proprietățile legumei, încearcă să o gătești cât mai puțin sau deloc.

7.PĂTRUNJEL

Complexul de vitamine, minerale și antioxidanți din pătrunjel acționează precum o armată puternică împotriva substantelor nocive care pătrund în organism.

Întărește sistemul imunitar, deci este foarte prețios pe durata tratamentelor împotriva infecțiilor cu virusuri, bacterii sau fungi.

alimente pentru imunitate puternica
Pătrunjel

Adaugă în salată cât mai mult pătrunjel proaspăt, deoarece pe lângă imunitate, are beneficii importante pentru:

🔸 Ameliorează afecțiunile inimii.

Frunzele de pătrunjel, consumate crude sau foarte puțin gătite, fluidizează sângele și susțin circulația acestuia către creier, dilată arterele și împiedică apariția cheagurilor de sânge.

Un consum regulat de pătrunjel te ajută să previi apariția bolilor cardiovasculare.

În cazul afecțiunilor inimii este recomandat în meniul zilnic deoarece ajută la ameliorarea simptomelor.

🔸 Protejează ficatul.

Pătrunjelul este antioxidant, diuretic și calmant general.

In cazul bolilor hepatice, s-au observat îmbunătățiri ale stării generale în cazul persoanelor cu hepatită, care mănâncă pătrunjel aproape în fiecare zi, chiar și în cantități mici.

Aparent, pătrunjelul susține eliminarea toxinelor, dar în același timp grăbește vindecarea ficatului și regenerarea acestuia.

🔸 Ajută la ameliorarea dezechilibrelor hormonale.

Pătrunjelul a fost folosit din timpuri stravechi mai ales pentru femei, în cazurile de infertilitate, de întârzieri ale menstruației sau lipsa ciclului menstrual, dar și pentru calmarea simptomelor de premenopauză.

🔸 Improspatează respirația.

Frunzele de pătrunjel sunt un remediu ideal pentru respirația cu un miros neplăcut.

Dacă mesteci 2-3 frunze proaspete timp de 2 minute, acestea vor distruge bacteriile din cavitatea bucală și îți vor împrospăta respirația rapid.

Cu atâtea beneficii, sper că te-am convins să mănânci pătrunjel în fiecare zi.

ebook nutritie pentru femei
Concluzie

Include în alimentația zilnică cel puțin 3 alimente pentru imunitate din cele descrise mai sus.

Poți folosi pătrunjelul, ceapa verde și ardeiul gras aproape la orice masă și le poți asocia foarte ușor cu o gamă cât mai variată de alimente.

Iar, dacă vrei să ai o imunitate puternică tot timpul, în articolul de mai jos găsești 7 sfaturi utile pentru o Imunitate de nota 10.

Cu drag,

Magda