Remediile naturiste sunt bogate în vitamine, minerale și antioxidanți naturali, deci te ajută să ai mai multă energie.

În articolul de astăzi îți arăt 3 remedii naturiste pe care eu le folosesc și le recomand cu încredere.

ebook nutritie pentru femei
3 Remedii naturiste pentru mai multă energie
1. Ceaiul de măceșe

Ceaiul de măceșe te revigorează și îți alungă din semnele de oboseală.

În același timp, îți stimulează atenția și concentrarea, deoarece este un bun excitant pentru sistemul nervos.

Măceșele sunt fructele cu cea mai mare cantitate de Vitamina C.

Măceșele conțin de 50 de ori mai multă Vitamina C decât citricele și de 200 de ori mai multă decât merele.

Vitamina C susține sănătatea sistemului imunitar, deci ești mai protejată în fața virusurilor și a bacteriilor.

Ceaiul de măceșe îmbunătățește sănătatea respiratorie și calmează simptomele în cazul răcelii.

În plus, contribuie la funcționarea normală a tractului intestinal și la starea de bine a organismului.

Este ideal de băut ziua și contraindicat seara pentru că îți poate afecta calitatea somnului.

remedii naturiste pentru mai multa energie
Ceai de măceșe

Fructele de măceșe sau pulpa de măceșe, se prepară sub formă de infuzie.

Eu folosesc pulpa de măceșe, deoarece este mult mai concentrată.

La o cană de 250 ml apă clocotită adaugi 1-2 lingurițe de măceșe.

Preparatul îl lași aproximativ 10-15 minute acoperit, apoi îl strecori și îl poți servi cu o felie de lămâie.

Sfaturi utile pentru un ceai reușit

👉Apa cu care prepari ceaiul nu trebuie să fie direct de la robinet, pentru că are un conținut ridicat de clor și poate strica gustul ceaiului.

Așadar, alege apa plată sau filtrează apa de la robinet.

👉 Ceaiul trebuie băut proaspăt, altfel își pierde din proprietățile terapeutice ale plantei.

👉 Bea ceaiul călduț, suficient cât să poată fi sorbit cu guri mici.

👉 Alege ceaiurile din plante naturale 100%.

👉 Evită ceaiurile cu conservanți sau cu alte substanțe, deoarece acestea sunt periculoase pentru sănătate și anulează din eficiența ceaiului.

👉 Nu adăuga miere când ceaiul este fierbinte.

La temperaturi ridicate, mierea poate deveni toxică.

👉 Îmbunătățește efectul oricărui ceai cu o felie de lămâie.

2. Aloe Vera

Aloe Vera este un tonic natural extraordinar pentru organism, datorită valorilor nutriționale mari aflate în componența sa.

remedii naturiste pentru mai multa energie

Beneficii Aloe Vera

✅ Susține și întărește sistemul imunitar.

✅ Favorizează o digestie sănătoasă.

✅ Stimulează regenerarea țesuturilor și apariția celulelor noi, sănătoase.

✅ Normalizează metabolismul și detoxifică organismul.

✅ Contribuie la reducerea oboselii și a extenuării datorită conținutului ridicat de Vitamina C.

✅ Îmbunătățește starea fizică, psihică și emoțională.

Sunt patru plante indispensabile pentru viața omului: grâul, strugurii, măslinele și planta de aloe. Prima hrănește, a doua bucură inima omului, a treia aduce armonie, a patra te face sănătos.

CRISTOFOR COLUMB

Un consum regulat de Aloe Vera îți întărește imunitatea, normalizează tranzitul intestinal și îți dă energia de care ai nevoie.

Datorită conținutului nutrițional ridicat al plantei medicinale Aloe Vera, îți vei încărca bateriile din prima lună.

În Ghidul practic de Nutriție găsești tot ce ai nevoie să știi despre Aloe Vera și mult, mult mai mult de atât.

3. Mierea

Dintre produsele apicole cea mai la îndemână și mai accesibilă este mierea.

Mierea conține în cantități mici vitamine, minerale și antioxidanți.

Datorită proprietăților antioxidante ale acesteia vei crește rezistența organismului.

În plus, o poți găsi în orice perioadă a anului.

În caz de oboseală fizică și psihică, aproximativ 2 lingurițe de miere, pot fi un înlocuitor natural și sănătos al energizantului, cafelei sau ciocolatei.

Consumată dimineața pe stomacul gol, mierea reduce din senzația de oboseală și îți energizează organismul.

Singurul dezavantaj al acesteia este că nu poate fi luată în cantități mari datorită conținutului ridicat de zahăr.

remedii naturiste pentru mai multa energie
Produse apicole

Mierea este bogată în zaharuri, așadar îngrașă dacă este consumată în cantități mari.

Alege produse 100% naturale și nu diluate cu siropuri economice, cum ar fi siropul de porumb, trestie de zahăr sau orez.

Deoarece corpul tău va primi o sursă nouă de micro și macro nutrienți este indicat să reduci cantitatea de zahăr în perioada în care consumi miere.

Ideal ar fi să iei mierea pe stomacul gol cu 30 de minute înainte de masă.

Beneficii Miere

✅ Crește rezistența organismului la efort fizic și psihic.

✅ Întărește sistemul imunitar.

✅ Energizează în mod natural organismul.

✅ Reduce senzația de oboseală.

✅ Ameliorează tusea.

Datorită tehnologiei de astăzi găsești mierea si sub formă de suplimente apicole concentrate în diferite combinații.

ebook nutritie pentru femei
Concluzie

Remediile naturiste sau superalimentele cum îmi place mie să le spun, sunt un suport esențial pentru menținerea sănătății.

Aloe Vera, măceșele și produsele apicole ne ajută să revigorăm natural organismul și să ne bucurăm de energie în fiecare zi.

Pe curând,

Magda

Opt In Image
Newsletter GRATUIT

Abonează-te și începe chiar acum călătoria Ta pentru mai multă Energie și Sănătate cu o Metodă simplă în 3 Pași!