Studiile arată că există o legătură puternică între sănătatea mentală și starea de bine.
Așadar, am ales pentru acest articol 3 metode eficiente care te ajută să ai o atitudine mentală pozitivă și să îți crești starea de bine.
Măsura exactă a sănătății mentale constă în dispoziția de a găsi ceva bun în toate.
ralph waldo emerson
Mentalitatea înseamnă modul în care te vezi în această lume, abilitatea de a-ți gestiona gândurile și sentimentele, dar și capacitatea de a face față dificultăților.
Așadar, sănătatea mentală și starea de bine depind foarte mult de modul tău de gândire.
Atenția pe care o acorzi gândurilor, activitățile cu care îți ocupi timpul și oamenii cu care te înconjori, toate acestea îți influențează modul de gândire.
Și pentru că gândurile devin lucruri…
Alege numai lucrurile bune
”Menține-ți Gândurile Pozitive pentru că gândurile tale se tranformă în cuvintele tale.
Menține-ți cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acțiunile tale.
Menține-ți acțiunile pozitive pentru că acțiunile se transformă în deprinderile tale.
Menține-ți deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile tale.
Menține-ți valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul tău.” ~ Mahatma Gandhi
Pe parcursul vieții, majoritatea trecem prin diferite încercări, schimbări, dezamăgiri sau diferite pierderi care își lasă amprenta asupra noastră.
Toate aceste evenimente care au loc în decursul vieții, contribuie la dezvoltarea și creșterea noastră.
Așadar,
Când apar dificultăți în viața ta, cum reacționezi?
Te concentrezi pe întrebări care indică că toate ți se întâmplă numai ție?
„De ce mie?”, „Ce am făcut să merit asta?”
Acest mod de gândire nu te va ajuta să ieși din dificultate, ci dimpotrivă să te adâncești într-o situație ce pare fără ieșire.
Nu este nimic neobișnuit în a te confrunta cu greutăți în viață.
Însă, o schimbare de atitudine și focusarea pentru găsirea soluțiilor te vor ajuta să avansezi mult mai repede:
- Cum să ies din această situație?
- Care sunt soluțiile?
- Ce pot învăța din această dificultate, provocare, experiență de viață?
- Dacă situația se va repeta, cum voi proceda mai bine?
O minte pozitivă găsește o cale prin care se poate face un lucru.
O minte negativă caută toate modurile în care nu se poate face.
napoleon hill
3 Metode eficiente pentru sănătatea mentală și starea de bine
1. Recunoștința
În vârtejul agitației zilnice îți faci loc și pentru recunoștință?
Recunoștința este acea stare unică care îți umple inima de bucurie, pace și liniște.
Îți este o stare cunoscută, te întâlnești cu ea în fiecare zi sau numai când îți amintești că ai pentru ce să fii recunoscător/oare?
Practicarea recunoștinței îmbunătățește sănătatea și starea de fericire.
Din păcate, prea des ne blocăm în lucrurile care nu ies cum ne-am dori sau în obiective pe care nu le-am atins încă.
Uităm să fim recunoscători pentru alte aspecte ale vieții noastre pe care, deseori nu le apreciem corespunzător.
Se spune că nu îți apreciezi, spre exemplu sănătatea, până ce nu o pierzi.
Recunoștința – o metodă eficientă pentru sănătatea mentală
Studiile arată că starea psihologică de recunoștință, are implicații benefice asupra sănătății întregului corp și contribuie la starea generală de bine.
Așadar dacă îți dorești să aduci o stare de pace și liniște în viața ta, este indicat să iei în considerare practicarea recunoștinței cât mai des posibil.
Pentru ce să fim recunoscători?
”Fii recunoscător pentru că nu ai deja tot ceea ce îți dorești.
Dacă ai fi avut, care ar mai fi fost rostul tău?
Fii recunoscător când nu știi ceva, pentru că astfel ai oportunitatea să înveți.
Fii recunoscător pentru perioadele grele, căci în timpul acestor perioade asimilezi cele mai valoroase lecții.
Fii recunoscător pentru limitările tale, pentru că îți este dată șansa să te dezvolți.
Fii recunoscător pentru fiecare provocare, pentru că îți întărește caracterul.
Fii recunoscător când ești obosit, pentru că înseamnă că ai făcut ceva ce a contat.
Recunoștința descuie deplinătatea vieții, transformă ceea ce avem în suficient și chiar mai mult, transformă negarea în acceptare, haosul în ordine, confuzia în claritate.” ~ Cristina Zamfir
Asemenea unui mușchi, sentimentul de recunoștință poate fi dezvoltat prin practică.
3 Idei pentru practicarea recunoștinței
✅ Păstrează un jurnal de recunoștință zilnic într-un caiet, pe computer sau o aplicație pe telefon.
✅ Poți practica recunoștința în orice moment al zilei.
Nu trebuie să aștepți o ocazie specială sau un eveniment anume.
Deschide-ți fereastra, respiră aerul dimineții și mulțumește pentru viață.
Ori de câte ori te trezești dimineața, gândește-te la privilegiul de a fi în viață, de a putea gândi, iubi și de a te putea bucura.
marcus aurelius
✅ Când ai ceva ce dorești să păstrezi, sau când primești ceva, spune cu glas tare:
„Mulțumesc. Mai vreau!”
Universul va înțelege mesajul tău și îți va mai da.
În timp, recunoștința te va ajuta să te simți mai fericită, să îți consolidezi relațiile și să îți menții sănătatea.
Prin dezvoltarea unui obicei simplu de bucurie și mulțumire, îți vei crește starea de bine și încrederea în tine.
Prin practicarea recunoștinței vei atrage abundența în viața ta.
Abonează-te și începe chiar acum călătoria Ta pentru mai multă Energie și Sănătate cu o Metodă simplă în 3 Pași!
Semnificația cuvântului Mulțumesc
Datorită semnificației sale, cuvântul „Mulțumesc” are rol de liant între două persoane: recunoștință, prețuire, respect, comuniune.
Începând cu anul 1994, în mod oficial ziua de 11 ianuarie a devenit Ziua Internațională a cuvântului ”Mulțumesc”.
În mod neoficial, ar fi minunat să-l sărbatorim în fiecare zi și întreaga viață.
În textele vechi, termenul „mulțumesc” din limba română, era „multunesc”.
Mulțumirea însemna mult-unire, iar aceasta se referea nu numai la legatura dintre două persoane, ci și la unimea cu și în Dumnezeu.
Când spui „mulțumesc” îți arăți nivelul de conștiință și ieși din limitele individualității tale separate.
În acest fel, admiți că nu este vorba numai despre tine în această lume.
Printr-un simplu „Mulțumesc” îți arăți recunoștința față de oamenii de lângă tine, prețuirea și recunoștința față de minunile din Univers, respectul și credința.
Beneficiile recunoștinței pentru sănătate
Într-un material realizat de Summer Allen,Ph.D pentru Fundația John Templeton intitulat „Știința recunoștinței” (2018), sunt prezentate mai multe beneficii în urma acestei practici constante:
- Mai optimiști, mai fericiți și mai sociabili.
- Mai multă satisfacție în viață.
- Nu mai esți concentrat/ă pe partea materială.
- Îți dezvolți răbdarea și înțelepciunea.
- Scad șansele de a ajunge în burnout.
- Crești rezistența organismului.
- Sănătate fizică mai bună, deoarece îți dă un imbold pentru mișcare și sport, deci mai multă energie, dar și un somn mai bun.
- Trăiești mai mult.
2. Relaxează-te în mod conștient
Învață exerciții de respirație profundă, meditație sau yoga, deoarece aceste tehnici te ajută să te relaxezi mental.
Meditația
Mintea este foarte ocupată cu gândurile noastre, iar meditația are ca scop eliberarea minții de gânduri inutile și readucerea unei stări naturale de pace și de bucurie.
Dacă te gândești la metode complicate de meditație să știi că nu este cazul.
Poți să practici meditația relaxat, în ritmul tău pentru a obține starea de bine de care ai nevoie.
De ceva timp, am început ceva simplu, mai mult instinctiv și am simțit că mă ajută:
- Alege-ți o poziţie relaxată şi observă-ţi respiraţia, bătăile inimii sau gândurile care vin şi trec.
- Doar observă-le, nu le urma, nu le combate. Fă acest lucru ori de câte ori ai ocazia sau ai nevoie.
- Începe cu puțin, în ritmul tău.
Dacă vei aplica această metodă cu plăcere, vei reuși să te bucuri de beneficiile acesteia pe termen lung.
3 Pași care te ajută să te bucuri de beneficiile meditației
🔸 Ideal ar fi ca meditația să fie făcută pe stomacul gol. În acest fel, te vei putea concentra mai bine, deoarece stomacul nu este preocupat cu digestia.
🔸 Asigură-ți un program normal de somn, de 7-9 ore pe noapte.
🔸 Include în meniul zilnic, alimente naturale.
Ideal ar fi să îți asiguri o alimentație bazată pe fructe și legume proaspete.
Pentru a obține rezultate, practică meditația în mod constant dimineața și/sau seara.
Beneficiile meditației pentru sănătate
- Te concentrezi mai bine, ești mai eficientă și îți gestionezi mult mai bine activitățile de zi cu zi.
- Crești imunitatea organismului. Oferindu-ți o pauză mentală, corpul devine mai relaxat, mai odihnit și mai pregătit să lupte cu bolile sau posibilele infecții.
- Echilibru emoțional – ești mai calmă și mai optimistă.
- Schimbi structura creierului. Meditația crește intensitatea anumitor semnale și conexiuni din anumite părți ale creierului, modificând structura acestuia.
- Ajută în combaterea unor dependențe precum cea de alcool sau de fumat prin redirecționarea atenției.
3. Include mișcarea în activitatea zilnică
Nu este prima dată când auzi despre rolul mișcării și efectele dăunătoare ale sedentarismului.
Exercițiul fizic moderat, dar constant sub forma cea mai simplă, mersul pe jos, are efecte pozitive asupra sănătății mentale.
Exercițiile fizice sunt cel mai puternic antidot împotriva anxietății, stresului, depresiei și nefericirii în general.
Prin mișcare eliberezi endorfinele din corp.
Endorfina sau hormonul fericirii este o substanță eliberată de organism care îți stimulează starea de bine.
Dacă înainte de a-ți începe activitatea zilnică îți vei acorda timp pentru mișcare, uite ce vei obține:
👉 Menții controlul greutății.
👉 Îți crești starea de bine și rezistența organismului.
👉 Reduci nivelul de stres.
👉 Îți îmbunătățesti memoria, atenția și puterea de concentrare.
👉 Dormi mai bine.
Energia pe care ți-o oferă mișcarea de dimineață se consumă în timpul zilei.
În acest fel, odată cu venirea serii, corpul și mintea ta vor simți nevoia să se odihnească.
Pentru a înțelege și mai bine importanța pe care o are sănătatea mentală asupra stării tale de bine am să îți spun o poveste cu tâlc.
Povestea punctului negru
”Într-o zi, un profesor a intrat în clasă și a cerut elevilor săi să se pregătească pentru un test surpriză.
Spre surprinderea tuturor, nu era nici o întrebare, doar un punct negru în centrul paginii.
Văzând expresia de pe fețele tuturor, le-a spus următoarele:
„Vreau să scrieți ce vedeți acolo.”
Copiii, extrem de confuzi, au început să rezolve acest test inexplicabil.
La sfârșitul orei, profesorul a strâns toate foile cu răspunsuri și a început să citească fiecare lucrare cu voce tare, în fața tuturor.
Toți au descris un punct negru, încercând să explice poziția în mijlocul foii, intensitatea negrului, pixul cu care a fost făcut punctul, toți elevii fiind concentrați pe punctul din centrul paginii.
După ce materialele au fost citite, profesorul explică:
„Nu am de gând să vă dau note pentru această lucrare; am vrut doar să văd ce gândiți.
Nimeni nu a scris despre partea albă a hârtiei.
Toată lumea s-a concentrat pe punctul negru.
Același lucru se întâmplă și în viața noastră.
Hârtia albă reprezintă lucrurile cu adevărat importante din viața noastră: sănătatea, familia, copiii, pasiunile și realizările noastre.
Cu toate acestea, insistăm să ne concentrăm pe petele întunecate, pe aspectele negative din viața noastră: lipsa banilor, dezamăgirea prietenilor, a politicienilor, eșecurile din trecut, problemele de serviciu, etc.
Petele întunecate sunt foarte mici în comparație cu tot ce avem în viața noastră.
Din păcate punctele negre, aspectele negative sunt cele care ne „poluează mintea” dacă ne concentrăm prea mult asupra lor.
Cum să te concentrezi pe aspectele pozitive?
🔸 Bucură-te în fiecare zi de ceea ce ai TU și lipsește altora.
Universul înțelege mesajul tău de mulțumire față de lucrurile cu adevărat importante din viața ta și te răsplătește pentru asta.
🔸 Îndepărtează-ți gândurile de la aspectele negative care îți poluează mintea.
Sunt câteva lucruri pe care le poți controla.
Din momentul în care te-ai trezit, alege ce lași să intre în viața ta.
Aici mă refer la știri, social media, alimentație nesănătoasă, activitățile care îți ocupă timpul, precum și persoanele cu care interacționezi.
🔸 Începe ziua cu Optimism.
Optimismul este o atitudine mentală care se poate dezvolta, chiar revitaliza printr-o nouă perspectivă asupra vieții.
Concluzie
Secretul sănătății se găsește în rutina ta zilnică.
Și chiar nu contează în ce moment al vieții te afli acum, important este să începi să îți îmbunătățești sănătatea.
Iar, în cartea Busola Sănătății găsești tot ce ai nevoie să știi pentru a te ancora într-o Viață Sănătoasă, indiferent de vremuri.
Cu drag,
Magda
Abonează-te și începe chiar acum călătoria Ta pentru mai multă Energie și Sănătate cu o Metodă simplă în 3 Pași!
Claudia says:
Foarte interesant! Multumesc, Magda!
7 mai 2021 — 17:11
Iliescu Magda says:
Cu drag, Claudia. Să te bucuri de sănătate și stare de bine în fiecare zi!
27 mai 2021 — 16:38
Angela says:
Sunt interesată
29 august 2022 — 23:47
Iliescu Magda says:
Angela, te invit cu drag să te abonezi la newsletterul de pe blog pentru a-ți trimite metoda cu care te ghidez să îți recâștigi energia, dar și alte informații valoroase. O zi frumoasă!
5 septembrie 2022 — 13:19